0.00 RON
Coșul este gol
OTC
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră. Utilizaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Indicatii:
Se utilizeaza pentru:
- tratamentul simptomatic al racelilor comune, rinitelor alergice si vasomotorii, starilor gripale;
- ameliorarea stranutului si a secretiei nazale apoase;
- ameliorarea inflamatiei la nivelul mucoaselor (nazala si sinusala);
- pentru ameliorarea febrei;
- pentru ameliorarea durerilor de cap si musculare.
Se recomanda numai adultilor si copiilor cu varsta peste 15 ani.
Daca dupa 4 zile nu va simtiti mai bine sau va simtiti mai rau, trebuie sa va adresati unui medic.
Contraindicații:
Nu utilizați Fervex “pentru adulţi“ cu aromă de zmeură:
- dacă sunteți alergic la paracetamol, fenacetină sau alte antiinflamatoare, feniramină sau alte antihistaminice sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament;
- a nu se administra la copii cu vârsta sub 15 ani.
Precautii:
Înainte să utilizaţi Fervex “pentru adulţi“ cu aromă de zmeură, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
Sarcina, alăptarea și fertilitatea:
Sarcina:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Datorită absenţei studiilor pe animale şi la om, riscul este necunoscut.
În consecinţă, ca o măsură de precauţie, acest medicament nu trebuie administrat în timpul sarcinii sau în perioada de alăptare.
Alăptarea:
Întrebaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul înainte de a utiliza orice medicament în timpul alăptării.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Datorită efectelor adverse pe care le are (de exemplu somnolenţă, sedare, stare confuzională, ameţeală, tulburări de acomodare a vederii, etc.), medicamentul poate influenţa capacitatea de a conduce autovehicule sau de a folosi utilaje.
Mod de administrare:
Utilizati intotdeauna acest medicament exact asa cum este descris in acest prospect sau asa cum v-a spus medicul dumneavoastra sau farmacistul.
Discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.
Adulţi şi adolescențicu vârsta peste 15 ani: 1 plic Fervex “pentru adulţi” cu aromă de zmeură de 2-3 ori pe zi.
Intervalul între administrări trebuie să fie de cel puţin 4 ore.
Dacă suferiţi de insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei <10 ml/min), intervalul între administrări trebuie să fie de cel puţin 8 ore.
Plicurile se administrează cu o cantitate suficientă de apă rece sau fierbinte.
Pentru tratamentul stărilor gripale, este preferabilă administrarea acestui medicament cu apă fierbinte, seara, din momentul apariţiei primelor simptome.
Informaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul dacă starea de rău continuă şi după 5 zile de tratament.
Medicul dumneavoastră vă va informa cât va dura tratamentul cu Fervex “pentru adulţi” cu aromă de zmeură.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compozitie:
- Substanţele active sunt paracetamol, acid ascorbic şi maleat de feniramină. Fiecare plic cu granule pentru soluţie orală conţine paracetamol 500 mg, acid ascorbic 200 mg şi maleat de feniramină 25 mg.
- Celelalte componente sunt: sucroză (zahăr), acid citric anhidru, gumă arabică, zaharină sodică, Aroma de zmeură* (care conține colorant galben amurg FCF (E110)) (Raspberry flavour 501481 TP 0804) care conține: arome, coloranți, maltodextrină, amidon de porumb modificat (E 1450).
Prezentare:
8 plicuri
Imaginea afisata este cu titlu de prezentare iar ambalajul produsului poate diferi.
21-12-2024
Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare. Apăsând „Accept” sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Află in sectiunea Termeni și condiții mai multe despre cookie-uri.