0

0.00 RON

Coșul este gol

Nu aveti produse in cos!

Spray nazal pentru copii Maresyl 0,5 mg/ml, 10 ml, Dr. Reddys

  • Transport gratuit peste 300 RON
Pret: 19.81 RON

Pretul afisat este valabil doar pentru comenzile online, pretul din farmacie poate varia.

Brand

Stoc Magazin - Timp de livrare: 48 de ore

Cod ANM medicament

3856013211271

Tip medicament

OTC

Documente

Informatii detaliate

Maresyl 0,5 mg/ml spray nazal, soluție

Clorhidrat de xilometazolină

1. Ce este Maresyl și pentru ce se utilizează

Substanța activă a acestui medicament este xilometazolină. Această provoacă constricția vaselor de sânge de la nivelul mucoasei din interiorul nasului, reducând în acest fel umflarea acesteia din diverse cauze, și face mai ușoară respirația pe nas.
Maresyl este utilizat pentru tratamentul pe termen scurt al congestiei nazale la copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 10 ani.
Dacă după 3 zile copilul dumneavoastră nu se simte mai bine sau se simte mai rău, trebuie să vă adresați unui medic.

2. Ce trebuie să știți înainte să utilizați Maresyl

Nu utilizați Maresyl
în cazul în care copilul dumneavoastră este alergic la xilometazolină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament. In cazul în care copilului dumneavoastră i s-a efectuat recent o intervenție chirurgicală la nivelul creierului, prin nas sau gura.
In cazul în care copilul dumneavoastră are o inflamație uscată a mucoasei din interiorul nasului, cu formare de cruste (rinita uscată).

Atenționări și precauții
Înainte să utilizați Maresyl adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului în cazul în care copilul dumneavoastră are:
- o tendință de hipersensibilitate la simpatomimetice (medicamente cum este adrenalina); Maresyl poate cauza insomnie, amețeli, tremor, tulburări ale ritmului bătăilor inimii sau creștere a tensiunii arteriale.
- o boală cardiovasculară (boala de inimă, tensiune arterială mare)
- hipertiroidism (glanda tiroidă hiperactivă)
- diabet zaharat
- feocromocitom (o tumoră în zona medulară a glandelor suprarenale, care produce hormoni)
- hipertrofie de prostată (prostată marită)
- boli congenitale cauzate de defecte enzimatice (porfirie)
- a urmat tratament cu un medicament pentru depresie (inhibitori de MAO)
- presiune crescută în interiorul ochiului (glaucom cu unghi îngust)

Umflarea mucoasei (umflarea stratului care căptușește nasul la interior) poate reveni odată cu oprirea tratamentului pe termen lung cu xilometazolină. Pentru a preveni această evoluție, perioada de tratament trebuie să fie cât mai scurtă cu putință.
Dacă credeți că apar și manifestări ale unei infecții bacteriane la copilul dumneavoastră, vă rugăm să vă adresați unui medic, deoarece o infecție trebuie tratată corespunzător. Acest medicament nu trebuie utilizat de mai mult de o persoană, pentru a preveni riscul de răspândire a infecțiilor.

Dacă oricare din cele de mai sus sunt valabile în cazul copilului dumneavoastră, adresați-vă unui medic înainte de a utiliza Maresyl.

Maresyl împreună cu alte medicamente
Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului în cazul în care copilul dumneavoastră ia, a luat recent sau s-ar putea să ia orice alte medicamente.
Nu este recomandată utilizarea acestui medicament împreună cu anumite antidepresive, cum sunt:
- antidepresivele triciclice sau tetraciclice
- inhibitorii MAO (inhibitorii de monoaminoxidază); interdicția este valabilă și în cazul în care copilul dumneavoastră a luat inhibitori MAO în ultimele 2 săptămâni.

De asemenea, nu este recomandată utilizarea acestui medicament:
- concomitent cu medicamente antihipertensive (de exemplu metildopa) din cauza efectelor hipertensive potențiale ale xilometazolinei
- concomitent cu alte medicamente cu efect potențial hipertensiv (de exemplu doxapram, ergotamină, oxitocină), deoarece pot să își potențeze reciproc efectele hipertensive.

Sarcina și alăptarea:
Această concentrație a Maresyl este recomandată pentru utilizare la copii; cu toate acestea, informațiile de mai jos se aplică substanței active xilometazolină.
Femeile gravide sau care alăptează trebuie să se adreseze medicului înainte de a utiliza acest medicament.

Sarcină:
Dacă sunteți gravidă, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Alăptarea:
Nu se cunoaște dacă xilometazolină trece în laptele uman. Nu se poate exclude un risc pentru sugar. Trebuie luată decizia fie de a întrerupe alăptarea, fie de a întrerupe administrarea/de a nu utiliza Maresyl având în vedere beneficiul alăptării pentru copil și beneficiul tratamentului pentru femeie.
întrucât supradozajul poate duce la scăderea formării de lapte, doza recomandată de xilometazolină nu trebuie depășită pe durata alăptării.
Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor:
Dacă este luat în mod adecvat, acest medicament nu afectează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje; totuși, dacă simțiți o stare de moleșeală sau de somnolență atunci când utilizați acest medicament, nu trebuie să conduceți vehicule sau să folosiți utilaje.

3. Cum să utilizați Maresyl
- înainte de prima utilizare este necesar să pulverizați de câteva ori (de 4 ori) în aer pentru a obține uniformizarea dozei. Flaconul trebuie ținut în poziție verticală. Dacă medicamentul nu este utilizat timp de câteva zile, trebuie efectuată cel puțin o pulverizare în aer, cu rol de test, pentru a obține o doză uniformă.
Maresyl 0,5 mg/ml este indicat pentru tratamentul congestiei nazale la copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 10 ani.

Doze:
Doza uzuală la copii este de o pulverizare în fiecare nară, la interval de 10-12 ore (nu mai mult de trei ori pe zi) pentru maximum 5 zile.
Maresyl 0,5 mg/ml nu este recomandat la copiii cu vârsta sub 2 ani. Siguranța și eficacitatea Maresyl 0,5 mg/ml la copii cu vârsta sub 2 ani nu au fost stabilite.
Pacienții cu vârsta mai mare de 10 ani trebuie să utilizeze Maresyl 1 mg/ml.

Durata tratamentului:
Durata tratamentului trebuie să fie cât mai scurtă cu putință. După un tratament de lungă durată, umflarea mucoasei (stratului care căptușește nasul la interior) poate reapărea. Doza recomandată nu trebuie depășită.

Dacă simptomele bolii copilului dumneavoastră nu s-au îmbunătățit
Dacă după 3 zile de tratament continuu, copilul dumneavoastră nu se simte mai bine sau se simte mai rău, trebuie să vă adresați unui medic.
Este posibil ca medicul să vă dea alte instrucțiuni de dozare decât cele din acest prospect. Utilizați întotdeauna Maresyl exact așa cum menționează instrucțiunile din acest prospect sau așa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.

Instrucțiuni de utilizare:
Pulverizarea trebuie administrată copilului în timp ce acesta stă în poziție verticală. De aceea, în cazul copiilor mici, este mai bine ca aceștia să stea în poala dumneavoastră în timpul administrării medicamentului.
Suflați nasul copilului dumneavoastră înainte de a utiliza acest medicament. 

Notă: dacă același flacon de medicament este utilizat de mai multe persoane, poate cauza răspândirea infecției.
- în cazul în care copilul dumneavoastră utilizează mai mult Maresyl decât trebuie
- în cazul în care copilul dumneavoastră (sau altcineva) a luat o doză din acest medicament mai mare decât cea recomandată, mergeți imediat la medic. Supradozajul poate cauza deprimarea sistemului nervos central, senzație de uscăciune la nivelul gurii, transpirație și simptome cauzate de stimularea sistemului nervos simpatic (bătăi rapide și neregulate ale inimii și creștere a tensiunii arteriale).

Dacă uitați să utilizați Maresyl:
Dacă uitați să administrați o doză din acest medicament, săriți peste doza uitată și continuați cu următoarea doză programată. Nu luați o doză dublă pentru a compensa o doză uitată.

Dacă încetați să utilizați Maresyl:
Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4. Reacții adverse posibile:
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Au fost raportate următoarele reacții adverse:

Frecvente: pot afecta cel mult 1 din 10 persoane:
- mâncărime sau arsura la nivelul nasului sau gâtului
- senzație de uscăciune la nivelul a mucoasei din interiorul nasului.

Mai puțin frecvente: pot afecta cel mult 1 din 100 persoane:
- reacții de hipersensibilitate (umflare a pielii și a mucoaselor, erupție pe piele, mâncărime)
- umflare importantă a mucoasei din interiorul nasului după întreruperea tratamentului
- epistaxis (scurgere de sânge din nas)

Rare: pot afecta până la 1 din 1000 persoane:
- palpitații (percepere a bătăilor inimii)și tahicardie (bătăi rapide ale inimii)
- greață
- tensiune arterială mare.

Foarte rare: pot afecta cel mult 1 din 10000 persoane:
- nervozitate
- insomnie
- oboseala
- dureri de cap
- bătăi neregulate ale inimii
- în principal la copii și ca urmare a supradozajului: somnolență, nervozitate, insomnie, halucinații și convulsii. Au fost înregistrate cazuri de respirație neregulată la sugari și nou-născuți.

Raportarea reacțiilor adverse
Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct prin intermediul sistemului național de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/ Raportand reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament.

5. Cum se păstrează Maresyl
Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor.
Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie, după EXP:. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se utiliza în decurs de 3 luni după deschidere.
A nu se congela. Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare.
Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. Conținutul ambalajului și alte informații
Ce conține Maresyl
Substanța activă este clorhidrat de xilometazolină, 1 mililitru de soluție conținând 0,5 mg. 1 pulverizare cu Maresyl 0,5 mg/ml (= 90 microlitri) conține clorhidrat  de xilometazolină 45 micrograme.
Celelalte componente sunt apă de mare purificată, dihidrogenofosfat de potasiu și apa purificată.

Prezentare:
10 ml


Imaginea afisata este cu titlu de prezentare iar ambalajul produsului poate diferi.

Cod produs

3856013211271

ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Pagina actualizata la data de

21-11-2024

Produse similare